În România, o lege destinată deblocării unor investiții hidroenergetice începute cu zeci de ani în urmă pare prinsă într-un perpetuu circuit al contestațiilor, avizelor și reexaminărilor. Iar în centrul acestui parcurs se află proiecte energetice în care statul român a investit miliarde de lei și care, în unele cazuri, sunt realizate în proporție de peste 80-90%.

Pentru a înțelege exact situația, trebuie urmărit întregul traseu legislativ.

Totul începe în 2022, dupa ce mai multe ONG-URI au blocat investițiile în instanțe de judecată. Inițiativa legii, care permitea finalizarea hidrocentralelor vine de la PSD

În Parlament a fost depusă o propunere legislativă privind modificarea regimului ariilor naturale protejate și al evaluării impactului asupra mediului. Inițiatorii erau, în majoritate covârșitoare, parlamentari PSD. Printre aceștia se aflau Daniel Zamfir, Titus Corlățean, Ioan Deneș, Gabriela Firea, Paul Stănescu și numeroși alți senatori și deputați social-democrați.

O altă propunere, L743/2022, a fost de asemenea inițiată de un grup numeros de parlamentari PSD și viza modificarea art. 56¹ din OUG 57/2007, exact zona legislativă care privește regimul ariilor naturale protejate.

Una dintre variantele adoptate în acea perioadă a ajuns la Curtea Constituțională după ce USR a contestat actul normativ.

A fost primul mare episod al disputei: PSD susținea necesitatea deblocării unor investiții energetice, în timp ce USR și organizațiile de mediu au criticat posibilitatea reducerii protecției unor arii naturale.

Tema hidrocentralelor în ariile protejate ajungea astfel, pentru prima dată, în centrul unui conflict politic și juridic major.

Povestea nu se termină. În 2025, PSD revine cu o nouă inițiativă, parlamentarii PSD reluând demersul legislativ.

Propunerea L604/2025 îl are ca inițiator pe senatorul PSD Daniel Zamfir și este susținută de un grup numeros de parlamentari social-democrați, și nu numai.

Noua formă a legii urmărește să permită modificarea limitelor unor arii naturale protejate pentru finalizarea unor proiecte hidroenergetice aprobate și începute înainte de 29 iunie 2007.

Data nu este întâmplătoare.

Este vorba despre proiecte care existau înainte ca România să adere la Uniunea Europeană și înainte ca actualul cadru european de protecție a biodiversității să producă efectele juridice pe care le are astăzi.

Iar aici apare problema fundamentală: nu discutăm despre hidrocentrale care ar urma să fie proiectate astăzi de la zero în mijlocul unor arii protejate. Discutăm despre investiții istorice, unele începute cu zeci de ani în urmă și unele aproape finalizate.

Legea trece de Parlament

Noua variantă legislativă este adoptată de Parlament.

Camera Deputaților o votează pe 15 octombrie 2025 cu 262 de voturi pentru și 33 împotrivă, iar legea ajunge la promulgare.

Ce să mai facă ONG-istul Nicușor Dan? Contestă legea la CCR!!

Argumentele sale vizează, printre altele, protecția mediului, obligațiile europene ale României, principiul bicameralismului și alte aspecte de constituționalitate.

Așadar, după ce USR contestase în trecut variante ale legislației privind hidrocentralele și ariile protejate, noua lege adoptată în 2025 este atacată la CCR și de Nicușor Dan.

CCR spune NU contestației președintelui, pe 24 iunie 2026 fiind publicată decizia Curții Constituționale.

CCR respinge obiecția formulată de Nicușor Dan și stabilește că legea este constituțională în raport cu criticile formulate.

Pentru susținătorii legii, momentul părea să însemne deblocarea proiectelor.

Șapte amenajări hidroenergetice importante puteau intra în discuție: Pașcani, Răstolița, Surduc-Siriu, Livezeni-Bumbești, Cornetu-Avrig, Cerna-Motru-Tismana și Cerna-Belareca. Unele au grade de execuție de peste 80-90%.

Dar povestea nu se încheie la CCR, ci intervine ultima găselniță.

După ce a pierdut disputa la Curtea Constituțională, Nicușor Dan nu promulgă legea și cere Parlamentului reexaminarea ei.

Președintele susține că fundamentarea inițială nu ar fi suficient de actualizată.

„La aproape cinci ani de la împrejurările avute în vedere de inițiatori, fundamentarea inițială nu a fost actualizată prin raportare la datele tehnice, energetice, economice și de mediu relevante”, argumentează Nicușor Dan. 

El mai susține că existența unei aprobări guvernamentale sau a unui decret anterior datei de 29 iunie 2007 nu demonstrează automat că proiectul mai este astăzi fezabil tehnic, util energetic și sustenabil economic. Fără legătură cu Nicușor, dar trebuie să ai un nivel destul de avansat de "cretinopatie" să nu accepți realitatea cu care se confruntă România din punct de vedere al siguranței energetice. 

Mai mult, președintele consideră că mecanismul propus poate permite „reactivarea, la un moment nedeterminat, a unor proiecte aprobate cu decenii în urmă”.

De data aceasta avem dovada clară că mama trădării și prostiei este mereu gravidă!

Să ignori realitatea energetică a României..este nejustificabil.

Sunt proiecte care nu mai sunt simple idei de investiții.

Sunt baraje construite. Sunt galerii săpate. Sunt conducte montate. Sunt centrale ridicate. Sunt drumuri și infrastructură realizate. Sunt investiții în care statul român a cheltuit deja sume uriașe.

În cazul unor obiective, gradul de execuție depășește 80-90%.

În Gorj, amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbești este unul dintre cele mai bune exemple.

Investiția a fost concepută și începută cu mult înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, iar astăzi se află într-o situație absurdă: o parte covârșitoare a lucrărilor este realizată, dar producția de energie este blocată de regimul juridic al ariilor protejate și de procedurile de mediu.

România are nevoie de energie. Dar își ține energia blocată. Aici este contradicția pe care trebuie să o vadă românii.

Pe de o parte, ni se vorbește permanent despre securitate energetică, independență energetică, reducerea importurilor și necesitatea unor noi capacități de producție.

Pe de altă parte, România are investiții energetice începute cu zeci de ani în urmă, unele aproape terminate, pe care continuă să le plimbe între Parlament, CCR, ministere, instanțe, avize si avizașe. 

E de înțeles protejarea mediului, dar întrebarea este dacă protecția mediului trebuie să însemne automat și blocarea unor investiții energetice în care statul a investit miliarde, ba care mai si produc energie VERDE!!!

Să  nu mai aducem în discuție că aceste investiții au fost începute înainte de aderarea României la Uniunea Europeană și înainte ca actualul regim Natura 2000 să se suprapună peste proiectele respective.

Nu vorbim despre a da liber necondiționat, unei noi construcții într-o arie protejată.

Vorbim despre proiecte istorice, aprobate, începute și, în unele cazuri, aproape finalizate.

Adică, după un drum de ani de zile prin instanțe de judecată, Parlament și Curtea Constituțională, legea se întoarce din nou în Parlament.

Și pentru hidrocentralele aproape finalizate, timpul trece.

Cât mai poate aștepta România? Aceasta este, de fapt, întrebarea fundamentală.

Cât mai poate România să țină blocate investiții energetice realizate în proporție de 80, 90% sau chiar mai mult?

Cât mai poate cheltui statul bani pentru proiecte care nu produc niciun kilowatt?

Și cât mai poate suporta sistemul energetic o situație în care România vorbește despre independență energetică, dar ține în conservare capacități de producție aproape finalizate?

CCR a spus că legea este constituțională. Parlamentul a votat-o. Proiectele există. Banii au fost cheltuiți. Unele hidrocentrale sunt aproape gata 

Iar dacă reexaminarea va introduce noi condiții, noi evaluări și noi proceduri, există riscul ca ceea ce trebuia să fie o soluție pentru deblocarea unor investiții să devină încă un capitol din lunga poveste a hidrocentralelor românești care există, dar nu produc energie.

În plină criză energetică și într-o perioadă în care fiecare megawatt contează, România își permite luxul... să mai aștepte?