Politică

Iordache este pregătit să renunțe la șefia PNL Gorj!

Președintele Partidului Național Liberal Gorj, Ion Iordache, a anunțat în ce condiții ar renunța la șefia organizației județene. Senatorul spune că i se pare normal să facă acest lucru în cazul în care o să obțină un procent mai mic decât partidul la nivel național sau local.

O astfel de discuție a fost purtată și în cadrul Biroului Permanent Național de la PNL, iar unul dintre cei care a venit cu o astfel de propunere a fost chiar Iordache. Totuși, conducerea partidului a decis să nu facă din acest lucru o regulă, iar șefii de partid din țară care obțin scoruri slabe să fie schimbați automat din funcție.

„Nu ne-a impus conducerea partidului pentru că a picat această chestiune. Eu nu am o problemă cu acest lucru și, așa cum am spus-o și atunci, pentru că eu am fost unul care a și propus măsură respectivă, din punctul meu de vedere, un candidat sau un lider de partid care în alegeri obține mai puține voturi decât partidul, nu are ce căuta în fruntea partidului”, a declarat Ion Iordache. 

 

Rezultate slabe, demisia din vârful PNL Gorj

 

Senatorul a ținut să puncteze faptul că nu o să mai ocupe o funcție de conducere la PNL Gorj dacă rezultatele de la alegerile locale o să fie unele slabe. „Dacă eu obțin mai puține voturi decât partidul nu am ce căuta ... În județ în primul rând și organizațiile să nu fie pe ultimul loc. Nu mă interesează să mă agăț de funcția politică. Dacă voi obține un rezultat bun o să pot face lucruri, dacă nu, nu am de ce să stau la partid”, a spus Iordache, la Radio Infinit.

Vizualizări: 2,251

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: