Ultima oră
Ion Rușeț: „Virgil Popescu și Sebastian Burduja au lăsat România în urmă”

Fostul senator de Gorj, Ion Rușeț, susține că actuala criză din sistemul energetic este consecința deciziilor luate în ultimii ani la nivelul Ministerului Energiei. Acesta îi indică drept principali responsabili pe foștii miniștri Virgil Popescu și Sebastian Burduja, despre care afirmă că „au lăsat România în urmă”.
Rușeț spune că România a ajuns să depindă de importurile de energie după ce grupuri de producție au fost închise fără ca noile capacități să fie finalizate și puse în funcțiune. În opinia sa, avertismentele specialiștilor au fost ignorate, iar efectele se văd acum, când sistemul energetic traversează o perioadă dificilă.
„De ce am ajuns în criză? Pentru că nu s-au luat măsurile necesare la timp”, a transmis Ion Rușeț, la Radio Infinit, apreciind că deciziile din ultimii ani au slăbit capacitatea României de a-și asigura necesarul de energie din producția internă.
Vizualizări: 518
