Ultima oră
Informare a Primăriei Baia de Fier

Precizări oficiale privind stadiul și obiectul litigiului dintre U.A.T. Comuna Baia de Fier și S.C. Aparegio Gorj S.A
Urmare a punctelor de vedere exprimate în spațiul public cu privire la derularea litigiului dintre Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Baia de Fier și operatorul S.C. Aparegio Gorj S.A., pentru o corectă și transparentă informare a cetățenilor, vă comunicăm următoarele precizări oficiale:
Contrar afirmațiilor privind o abordare superficială a dosarului în cauză de către Comuna Baia de Fier, în calitate de reclamantă, precizăm că acțiunea în răspundere contractuală, demarată de instituția noastră are ca scop ferm obligarea pârâtei la executarea întocmai a clauzelor contractuale, iar în caz contrar, rezilierea judiciară a contractului de delegare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Cu privire la dezaprobarea intervenției accesorii în dosar a Asociației Comunitare Baia de Fier, menționăm că în ședința ordinară a consiliului local din data de 27.05.2026, s-a analizat acest demers al asociației prin prisma faptului că, urmare a adresei doamnei avocat desemnată prin hotărârea consiliului local Baia de Fier nr. 51/26.08.2025 să reprezinte comuna în litigiul cu operatorul regional, era imperios necesar ca riscurile relevate de apărătorul conventional să fie puse în discuție și analizate în ședința autorității deliberative. Principalele probleme puse în discuție, referitoare la această intervenție, s-au raportat la riscul primirii în proces a unor entități care nu dețin un mandat legal atribuit de către Consiliul Local al Comunei Baia de Fier, cu limite clar definite.
Prin adresa transmisă, avocat Cosmina Ștefan, a notificat oficial Consiliul Local printr-un disclaimer explicit că nu își poate asuma consecințele de natură materială sau de orice altă natură pe care le presupune această intervenție necoordonată, arătând, totodată că există riscul compromiterii strategiei de apărare prin acțiuni haotice, generate de permiterea unor terți de a depune înscrisuri sau de a formula solicitări în mod haotic, fără a comunica în prealabil Consiliului Local actele ce urmează a fi depuse la dosar. Totodată, era necesar să se analizeze de către autoritatea deliberativă această intervenție și prin prisma costurilor generate (precum onorariile de avocat sau cheltuielile de deplasare), modalității de achitare a acestora de către asociație, apărătorului ales, dar și afectarea bugetului local al comunei Baia de Fier de eventuale cheltuieli suplimentare. (în situația nedorită în care procesul va fi pierdut, pârâta S.C. Aparegio Gorj S.A. își va fundamenta cheltuielile de judecată luând în calcul inclusiv complexitatea apărărilor pe care a fost obligată să le depună raportat la cererea de intervenție accesorie, precum și timpul suplimentar scurs din cauza amânărilor succesive generate de introducerea altor persoane în proces).
Față de dezinformările din spațiul public referitoare la meritul asociației cu privire la administrarea probei cu expertiza judiciară admisă a se efectua în acest dosar, precizăm că acest probatoriu a fost solicitat exclusiv de către Comuna Baia de Fier prin cererea introductivă de instanță, fiind doar prorogată temporar de către judecător până la finalizarea unei expertize extrajudiciare de către pârâta S.C. Aparegio Gorj S.A. Toate discuțiile tehnice pe marginea acestei probe s-au purtat direct în sala de judecată între avocații părților inițiale, iar obiectivele expertizei au fost depuse la dosar de către reprezentanții Comunei la data de 05.02.2026 și admise de instanță la termenul din 28.05.2026. Având în vedere că cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu la data de 28.05.2026, rolul intervenientei de sprijinire a primăriei în proces va putea fi evaluat strict de acum înainte.
Dorim să subliniem că poziția procesuală a Asociației Comunitare în dosarul nr. 830/95/2024 este guvernată de principiul subordonării procesuale față de partea asistată, conform art. 61 alin. (3) și art. 67 din Codul de procedură civilă. Având calitatea de intervenient accesoriu, asociația nu este parte principală în litigiu și nu tinde la realizarea unui drept propriu, actele sale de procedură fiind limitate exclusiv la sprijinirea apărării U.A.T. Comuna Baia de Fier. În consecință, terțul intervenient nu poate extinde cadrul procesual prin chemarea în judecată a altor persoane și nici de a deroga de la obiectivele expertizei încuviințate la data de 28.05.2026. Orice act de procedură al intervenientului care contrazice linia de apărare a reclamantului este lovit de nulitate.
În concluzie, strategia judiciară și obiectivele tehnice ale dosarului nr. 830/95/2024 rămân cele stabilite prin cererile oficiale ale Comunei Baia de Fier, reprezentanta întregii comunități locale, urmând ca activitatea viitoare a intervenientului accesoriu să se raporteze strict la rigorile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Prezentele precizări au fost emise în scopul informării corecte a opiniei publice.
Cu deosebită considerație,
PRIMĂRIA COMUNEI BAIA DE FIER
Vizualizări: 11
