Ultima oră

Incendiu puternic, două case cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit miercuri dimineață într-o gospodărie din localitatea Băcia, județul Hunedoara. O anexă de aproximativ 100 de metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări, iar focul amenința să se extindă la două locuințe și o altă construcție din apropiere. Pompierii au reușit să împiedice propagarea incendiului și au scos o butelie din zona afectată, eliminând riscul unei explozii.

 

La fața locului au intervenit pompierii de la Punctul de Lucru Simeria, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

 

„La sosirea echipajelor operative, ardea generalizat o anexă cu suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, în care era depozitată o cantitate semnificativă de materiale combustibile, existând riscul de propagare a focului la două case și o altă anexă, situate în imediata apropiere”, a transmis ISU Hunedoara.

 

Intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat extinderea flăcărilor la construcțiile învecinate.

 

„Pompierii au localizat și au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să protejeze construcțiile aflate în pericol”, au precizat reprezentanții ISU.

 

Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, incendiul ar fi fost provocat de o defecțiune la instalația electrică.

 

ISU Hunedoara le recomandă cetățenilor să verifice periodic instalațiile electrice, să evite improvizațiile și să nu suprasolicite rețeaua prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere.

 

 

Vizualizări: 170

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: