Social

Încă un meci de Cupa României la Târgu Jiu 

Echipa locală de handbal feminin va avea parte din nou de un meci tare, în Cupa României, competiție în care oltencele sunt calificate în optimi, acolo unde vor da piept cu Măgura Cisnădie.

Suporterii de handbal au motive de bucurie pentru că pot vedea la Sala Sporturilor din Târgu Jiu încă un meci tare, în Cupa României. Vineri, gorjencele și-au aflat adversara din optimile Cupei României, acolo unde echipa antrenată de Liviu Andrieș se va duela cu un adversar mai bine cotat, Măgura Cisnădie.

Chiar dacă au în față o formație mult mai experimentată și cu jocuri în cupele europene, fetele de la Târgu Jiu au arătat deja că nu se tem și au reușit să o învingă pe Măgura într-un meci disputat la Târgu Jiu, pe 9 octombrie 2022, în meciul tur din Liga Florilor, scor 29-28. 

Meciul din Cupa României se va disputa pe data de 23 februarie, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Pentru a se califica în optimi gorjencele au trecut de o altă echipă experimentată și cu prezențe în cupele europene, SCM U Craiova.

Tot în optimile cupei va avea loc un duel foarte puternic între CSM București și Rapid București, vicecampioana și campioana României. 

Vizualizări: 580

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: