pamFLEȚI

În timp ce alții duc războaie cu arme contemporane, România se întărește pentru Primul Război Mondial

Cu ocazia zilei NATO, președintele Iohannis a declarat că va continua să susțină consensul transpartinic în alocarea procentului de 2% din PIB pentru apărare. Acesta spune că finanțarea respectivă contribuie la consolidarea NATO, plus multe alte cuvinte de laudă, într-un text întins pe pagini muuulte.

În timp ce calendarul indică anul 2021, președintele României pare că a rămas încă în perioada interbelică ori chiar mai devreme. Dacă în ultimii ani am văzut achiziții de elicoptere, avioane, baionete, bombardiere (nu bombardieri, că la acest capitol, avem un stoc încărcat) și multe alte “întăriri” pentru vreun eventual război, anul acesta pare că tradiția continuă. A, am uitat să precizez... toate achizițiile au fost făcute ori la mâna a ‘paișpea’, ori cu tehnologie ce se folosea înainte de venirea lui Gheorghiu-Dej. 

În timp ce, în 2021, educația a primit din partea “guvernului meu” PNL-ist doar 2.5% din PIB (cel mai mic buget din ultimii 30 de ani, deși ne amintim de “România Educată” a lui Iohannis), apărarea primește 2%. Aplauze si valuri în tribune!

Din păcate, pe don’ Președinte nu-l întreabă nimeni dacă NATO ăsta ne scapă și de pandemie. Nu am văzut tancuri, avioane, elicoptere sau alte second-uri scoase pe străzi să vâneze virusul, doar să țină populația la un moment dat în case. Din păcate, conducătorii noștri încă se prefac că nu suntem într-un război mondial în acest moment. Chiar mai crede cineva că vor mai fi războaie mondiale cu rachete, soldați cu sutele de mii, bombardamente și alte tâmpenii de acum 100 de ani? Serios? Alo... o pipetă scoasă din ciocul liliacului, iar de acolo, doar își vor lua popcorn și se vor uita cum își face singură treaba.

Ei bine, în tot acest timp, când singura scăpare, chiar vizibilă cu ochiul liber de către oricine, este consolidarea sistemului sanitar și un plan de relansare economică, relansarea producției interne, sprijinirea autohtonilor și un plan de redresare a sistemului educațional, guvernanții noștri fac exact pe dos. Vindem tot ce mai avem, devenim din ce în ce mai consumatori de la alții, sistemul sanitar e tot la pământ, autohtonul îl strângem tot noi de gât, sistemul educațional îl împingem tot noi spre putrezire, iar noi continuăm să ne “apărăm” cu bani aruncați pe elicoptere cu care îl cărau pe Hitler în Al Doilea Război Mondial. De ce? Pentru că noi deja am pierdut. Cei ce ne decid soarta în acest moment și au frâiele țării în mâini sunt chiar inamicii... sau trimișii lor. 

Bravo! Noi să strângem lanțul mai mult, să mai cumpărăm două rachete, iar pe alții să îi coste “armele” fix cât fitilul de la tunul nostru, că doar nu o costa mai mult o fiolă.. :)))

Vizualizări: 2,017

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din pamFLEȚI:

Citește și: