Social

Iluminat nou pus în funcțiune la Preajba

A fost pus în funcțiune primul tronson al noii rețele de iluminat public din cartierul Preajba. Deși unii s-au grăbit să spună că lucrările vor dura ani de zile, acestea încep să se concretizeze, anunță municipalitatea.

În total, în cartierul Preajba, vor fi montați peste 50 de stâlpi din firbă de sticlă înalți de patru metri.

“Așa cum am promis, s-a intervenit repede pentru înlocuirea vechiului sistem care a fost avariat în urma unor lucrări și nu mai putea fi reparat. În curând, întreaga rețea va fi gata, aici montându-se 55 de stâlpi din fibră de sticlă (material rezistent la șocuri) cu înălțimea de 4 metri. După cum vă spuneam, a fost nevoie de timp pentru că aveam etape și termene obligatorii în derularea acestei investiții, dar informațiile conform cărora lucrările vor dura ani de zile au fost false”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

Și viceprimarul Bogdan Bejinaru a reacționat pe pagina sa de socializare, postând un mesaj în ceea ce privește prezenta investiție.

"În ciuda precipitațiilor din ultimele zile, lucrările de înlocuire a vechii rețele de iluminat din cartierul Preajba se desfășoară normal. Un prim tronson este deja funcțional. Proiectul cuprinde 55 de stâlpi din fibră de sticlă, lămpi led noi și instalație de alimentare schimbată în integralitate.

Dacă, din punct de vedere procedural, documentația stufoasă a îngreunat demararea acestui proiect, din punct de vedere al execuției sperăm ca lucrurile să aibă un curs normal, astfel încât, în cel mai scurt timp, să fie recepționată în totalitate și întregul cartier să se poată bucura de această investiție," transmite viceprimarul Bogdan Bejinaru. 

Vizualizări: 1,129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: