Ultima oră

Îi cere lui Miruță să se implice în problema adeverințelor

Minerii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care se apropie de vârsta pensionării, îi solicită vicepremierului și deputatului USR de Gorj, Radu Miruță, să intervină pentru deblocarea situației adeverințelor necesare aplicării reducerii cu 13 ani a vârstei standard de pensionare.

Apelul a fost lansat de Nicolae Mitea, excavatorist la Cariera Roșia, care a intrat în greva foamei luni și marți, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu Jiu. Minerul, în vârstă de 52 de ani, spune că administrația refuză să-i elibereze documentele de care are nevoie pentru a depune dosarul de pensionare.

Acesta speră acum că Radu Miruță, unul dintre inițiatorii fostei Legi 197, va interveni pentru ca prevederile privind reducerea vârstei de pensionare să fie aplicate.

„Poate domnul vicepremier vede ofurile noastre și o să ne sprijine în continuare pentru această lege care este în vigoare. Legea 197 nu a murit, prevederile ei au fost introduse în Legea 360, la articolul 28, litera h. Acolo scrie foarte clar că producătorii de energie pe bază de cărbune și cei din extracția cărbunelui beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare de la 65 la 52 de ani”, a declarat Nicolae Mitea.

Minerul spune că nu solicită un tratament preferențial, ci doar eliberarea adeverințelor care să ateste perioada lucrată în cadrul Complexului Energetic Oltenia, astfel încât Casa de Pensii să poată analiza dosarul.

„La domnul Miruță am așteptări să ne sprijine. Este gorjean de-al nostru, este vicepremier și, cel mai important, a fost inițiatorul Legii 197. Tare mult aș vrea să ne sprijine, cum i-a sprijinit și pe colegii noștri”, a afirmat acesta.

Nicolae Mitea susține că, dacă situația nu va fi rezolvată pe cale administrativă, va merge în instanță și ia în calcul inclusiv depunerea unei plângeri penale.

„În primă fază voi depune dosarul la Casa de Pensii și voi vedea ce documente îmi lipsesc. Apoi voi merge în instanță. Mă gândesc chiar să fac și plângere penală pe persoană fizică, pentru abuz în serviciu și nerespectarea legii, nu împotriva companiei, ca să nu plătească societatea. Voi vedea cine se face responsabil, dar cred că dispozițiile au plecat de la directorul de Resurse Umane și de la conducerea carierei”, a declarat minerul.

Scandalul adeverințelor continuă astfel să tensioneze relația dintre salariații Complexului Energetic Oltenia și administrația companiei, în timp ce tot mai mulți angajați susțin că nu își pot valorifica drepturile la pensionare, deși prevederile legale privind reducerea vârstei de pensionare sunt în vigoare.
 
 
 

Vizualizări: 150

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: