Ultima oră

I-a ghicit de o mie de euro

La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 64 de ani, localitate, despre faptul că, în timp ce se afla pe strada 1 Decembrie 1918, a fost abordată de o persoană de sex feminin, care, prin metoda ghicitului,  a deposedat-o de 1.000 euro, oferindu-i, în schimb, într-un șervețel, mai multe bijuterii fără valoare, precizând că nu trebuie să desfacă șervețelul până în noaptea de Înviere.

La data de 18 aprilie a.c., în urma activităților investigative efectuate de polițiști, a fost identificată o femeie de 75 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, bănuită de săvârșirea faptei.

 
Totodată, în urma probatoriului administrat a fost luată măsura reținerii acesteia, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Totodată, în urma continuării cercetărilor, la data de 20 aprilie a.c., polițiști de investigații criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj o altă femeie de 54 de ani, din comuna Bujoreni, județul Vâlcea, bănuită de săvârșirea aceleiași infracțiuni. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și restituit persoanei înșelate.

Vizualizări: 294

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: