Politică

Guvernul a adoptat ordonanța care pune cruce mineritului. M. Energiei: Minele de huilă închise pot fi incluse în circuitul turistic

2030 este anul în care carierele de cărbune vor fi închise definitiv. Dar, în doi-trei ani dispar oricum jumătate dintre ele.

 

Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea ministerului Energiei, Ordonanța de Urgență privind decarbonizarea sectorului energetic, un jalon din PNRR.

“Prin proiectul de act normativ se stabilește cadrul legal general pentru eliminarea etapizată din mixul energetic a producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă, termenele pentru închiderea și conservarea grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă, și măsuri inclusiv pentru asigurarea rezervei tehnice necesare funcționării sigure și stabile a Sistemului Electroenergetic Național.

Se vor retrage din exploatare și se vor conserva corelat cu punerea în funcțiune a investițiilor în capacități pe gaze naturale și surse regenerabile de energie”, a transmis Ministerul Energiei.

La carierele unde încetează activitatea minieră de exploatare a lignitului vor fi executate lucrări de închidere definitivă și ecologizare, în considerarea faptului că activitatea de exploatare a lignitului a avut impact asupra componentelor de mediu, cel mai afectat fiind solul. “De asemenea, minele de huilă închise pot fi incluse în circuitul turistic, cu repectarea prevederilor legale în vigoare privind siguranța și securitatea vizitatorilor”, mai arată oficialitățile.

Ordonanța de Urgență mai prevede următoarele: ”În situație de criză energetică, Guvernul României, la propunerea Ministerului Energiei, poate lua decizia, prin hotărâre a Guvernului, de amânare a închiderii unor capacități energetice cu funcționare pe cărbune și a exploatărilor miniere aferente sau de repornire a grupurilor energetice închise și a exploatărilor miniere aferente, cu respectarea legislației de mediu și a termenului de finalizare a decarbonizării sectorului energetic și în corelare cu măsurile cuprinse în planurile de urgență aferente sectorului energetic”.

 

 

Vizualizări: 2,135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: