Ultima oră
Grindeanu, nou atac dur la Bolojan pe tema pensiilor magistraților

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a lansat, joi, într-o conferință de presă, la Târgu Jiu, un nou atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, pe tema pensiilor magistraților, afirmând că „ne permitem să pierdem 231 de milioane de euro pentru că sunt unii inflexibili la Guvern și de zece zile se pierde vremea la Guvern”.
„Noi suntem zei, noi suntem prea mari și tari, dar de 10 zile stăm”, a afirmat Grindeanu.
Președintele interimar al PSD a susținut că el nu a făcut niciun fel de negociere, a vrut doar să vadă dacă actorii principali din justiție sunt dispuși să aibă întâlniri cu cei care sunt specialiști și să se ajungă la o lege adoptată până în 28 noiembrie.
„Ne permitem să pierdem 231 de milioane de euro pentru că sunt unii inflexibili la Guvern și de zece zile se pierde vremea la Guvern”, a întărit Sorin Grindeanu.
Liderii coaliției de guvernare nu au luat în ședința de marți nicio decizie legată de pensiile speciale ale magistraților, urmând ca săptămâna viitoare să se decidă dacă adoptă viitorul proiect prin asumarea răspunderii guvernului, așa cum își dorește premierul Ilie Bolojan, sau prin procedură parlamentară accelerată, cum vrea șeful PSD Sorin Grideanu.
Vizualizări: 541
