Ultima oră
Greva foamei, ultima soluție pentru angajații Minprest. Acuzații dure la adresa politicienilor

Concedierile de la Minprest Serv SA Rovinari, încep să agite apele în cadrul unității. Sau cel puțin asta se întâmplă declarativ.
După cei peste 100 de angajați, care au primit deja preavize, sindicaliștii avertizează că disponibilizările ar putea continua și în perioada următoare.
Liderul sindical Cosmin Bivolaru acuză lipsa de reacție a factorilor politici și susține că angajații Minprest sunt tratați ca o forță de muncă de mâna a doua, deși muncesc în aceleași condiții grele ca minerii din cadrul CEO, dar pe salarii mult mai mici.
„Politicienii noștri, că sunt și politicieni, sunt surzi și orbi la problemele salariaților. Dar vor urma și alte reacții. Mă refer la Ministerul Energiei, de data asta. Văd că o să facem greva foamei la Ministerul Energiei”, a declarat Cosmin Bivolaru.
Acesta spune că sindicaliștii nu exclud recurgerea la forme extreme de protest, tocmai din cauza lipsei unor soluții concrete în urma discuțiilor purtate până acum cu autoritățile.
„Nu vă pot da o dată acum, dar asta va urma. Ce sperăm prin acest protest? Să vină cineva să discute și să facă și ceva, că, așa, dacă discutăm, facem adrese și iar discutăm, nu se întâmplă nimic”, a mai precizat liderul de sindicat.
Cosmin Bivolaru subliniază că mulți dintre angajații care urmează să fie concediați provin chiar din Complexul Energetic Oltenia și nu au beneficiat, la momentul restructurărilor, de plăți compensatorii.
„Oamenii au plecat acasă. Au dat bieții oameni afară, oameni care au lucrat în cariere, mulți dintre ei sunt și chiar pe toți, că noi am înființat Minprest Serv-ul. Oameni care nu au luat plăți compensatorii la CEO”, a afirmat acesta.
În opinia sindicalistului, situația este cu atât mai gravă cu cât salariații Minprest au muncit zeci de ani pe salariul minim pe economie, fără a beneficia de protecția și drepturile acordate angajaților CEO.
„O să-i dea afară după ce au muncit 25 de ani pe minim pe economie și trebuia să aibă aproape aceleași salarii și drepturi cu cei de la CEO. În loc să fim la CEO, îi dă afară și de acolo, cu salariul minim pe economie, fără protecție, fără nimic”, a mai spus Bivolaru.
Liderul sindical atrage atenția și asupra lipsei locurilor de muncă alternative în județul Gorj, zonă puternic afectată de restructurările din sectorul energetic.
„În Gorj nu sunt locuri de muncă, de aia a plecat aproape jumătate din Gorj. Minprest-ul nu are ce să le mai facă la salariații ăștia, nu poți să-i duci să muncească în altă parte, că nu au unde”, a concluzionat Cosmin Bivolaru.
Sindicaliștii cer intervenția urgentă a Ministerului Energiei și soluții concrete pentru salvarea locurilor de muncă, avertizând că, în lipsa unui dialog real, protestele vor continua și se vor intensifica.
Vizualizări: 327
