Ultima oră

Gorjenii pot afla mai rapid ce locuri de muncă sunt libere 

Angajatorii din județul Gorj au acum la dispoziție o metodă mult mai simplă și rapidă pentru a-și declara locurile de muncă vacante, prin intermediul platformei integrate PULS (Platforma Unică de Livrare a Serviciilor), pusă la dispoziție de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Această platformă online permite firmelor să își gestioneze posturile disponibile direct dintr-un cont personal, eficientizând astfel procesul de recrutare.

Potrivit reprezentanților AJOFM Gorj, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau șomerii care figurează deja în baza de date a instituției pot primi repartiții pe aceste posturi imediat ce ele sunt declarate de către angajatori în mediul digital.

Pe de altă parte, gorjenii care nu sunt încă înregistrați la AJOFM, dar care își doresc să ocupe unul dintre locurile de muncă vacante, trebuie să parcurgă o etapă prealabilă de înscriere. Aceștia se pot prezenta la sediul central din Târgu Jiu sau la oricare dintre punctele de lucru din județ, aflate în localităățile Rovinari, Motru, Târgu Cărbunești și Novaci.

Procedura de înregistrare este una accesibilă, solicitanții având nevoie doar de cartea de identitate și de un act care să ateste studiile absolvite, respectiv o diplomă sau o adeverință. Odată finalizat acest pas, noii înregistrați devin eligibili pentru a primi repartiții pe posturile din platforma PULS, având astfel acces direct la ofertele de muncă disponibile pe piața locală.

Vizualizări: 150

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: