Eveniment

FOTO - Accident grav la Vîrț. update: Persoană decedată

Un grav accident de circulație a avut loc duminică seara la Vîrț, în județul Gorj. Din primele informații, au fost implicate două autoturisme.

Trei victime sunt încarcerate, potrivit sesizării făcute la 112. Mai multe echipaje de ambulanță au ajuns la fața locului, precum și specialiștii de la descarcerare.

La fața locului s-au deplasat două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD, precum și două ambulanțe. Doi bărbați și o femeie erau încarcerați.

“S-a intervenit pentru extragerea acestora din autovehicul și acordarea primului ajutor calificat. Unul dintre bărbați și femeia au fost transportați la spitalul din Tg-Jiu cu leziuni grave, iar celuilalt bărbat i se aplică manevre de resuscitare la fața locului”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.

actualizare, ora 23.25: Manevrele de resuscitare nu au dus la salvarea bărbatului, fiind declarat decesul. Potrivit unor surse, celălalt bărbat este în stare foarte gravă, iar femeia, deși inconștientă, părea să fie într-o situație mai bună.

actualizare: Șoferul care a provocat accidentul are 26 de ani și era băut. Acesta a vrut să depășească, a renunțat când a văzut că vine o mașină pe contrasens, dar a acroșat un alt autoturism, pe care l-a răsturnat. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul șoferului și rănirea a doi pasageri din același autoturism, cu vârste de 62 respectiv 31 de ani.

“Conducătorul autoturismului care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a comunicat IPJ Gorj.

 

Vizualizări: 6,598

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: