Actualitate

Firmă amendată cu 160.000 lei de ITM Gorj 

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au depistat săptămâna trecută opt persoane care lucrau fără forme legale de angajare pentru o firmă cu sediul în judeţul Dâmboviţa. 

 

Societatea în cauză, care prestează servicii pentru alt angajator ce are punct de lucru în Târgu Jiu, a fost sancţionat cu suma de 160.000 lei. ”Activitatea desfăşurată de cele 8 persoane consta în ambalarea şi manipularea produselor din carne de pui”, a transmis ITM Gorj. 

 

Noi controale vor urma, anunță autoritățile. „Având în vedere numărul mare de persoane depistate fără forme legale de angajare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va intensifica numărul controalelor în vederea combaterii muncii nedeclarate şi subdeclarate, precum şi pentru respectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă”, a declarat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.

 

În perioada 14-17 iunie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat un număr de 40 de controale, care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenţionale în cuantum de 317.500 de lei și au trasat 129 măsuri de intrare în legalitate.

 

Vizualizări: 3,534

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: