Social

Finanțare pentru laboratoarele de informatică din Târgu Jiu

Primăria Târgu Jiu va încerca să obțină finanțare din PNRR pentru echiparea laboratoarelor de informatică și de științe din școlile din Târgu Jiu.

Municipalitatea dorește ca școlile din Târgu Jiu să fie dotate cu laboratoare noi și moderne, ateliere de practică iar clasele să fie dotate cu mobilier și aparatură de ultimă generație pentru școlile din Târgu Jiu. 

În acest sens o echipă de la primărie a început deja să lucreze pentru proiectele pe care urmează să fie depuse pentru obținerea finanțării prin PNRR, a informat primarul Marcel Romanescu. „Astăzi am avut o ședință cu toți directorii unităților de învățământ, urmată de o ședință online cu reprezentanții Ministerului Educației pentru a se lămuri anumite aspecte legate de finanțare. Depunem proiecte pentru laboratoare de informatică, de științe (chimie, fizică, biologie etc) și a cabinetelor, dar și pentru dotarea claselor cu mobilier nou și cu aparatură de ultimă generație. Este o ocazie, pe care nu o putem rata, de a completa eforturile făcute în ultimii ani pentru modernizarea sistemului educațional din Târgu Jiu”, a precizat edilul după ședința care a avut loc luni la primărie. 

Vizualizări: 879

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: