Ultima oră

Festivalul “Memorial Liviu Dafinescu”, în curând la Târgu Jiu

Târgu Jiu devine capitala tradițiilor în această primăvară, găzduind ediția a XXIII-a a Festivalului Jocului și Portului Popular pentru Copii și Tineret „Memorial Liviu Dafinescu”. Evenimentul debutează joi, 23 aprilie 2026, la ora 18:00, pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, cu lansarea cărții „Treptele nemuririi” de Mircea Tutunaru și un spectacol extraordinar susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”. 

Alături de orchestră, corpul de balet și soliști renumiți precum Roberta Crintea sau Ileana Lăceanu, vor urca pe scenă invitați de onoare ca Niculina Stoican, Ion Ghițulescu și Maria Loga.

 

Sărbătoarea folclorului continuă sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 11:00, la Teatrul de Vară din Târgu Jiu, unde va avea loc faza finală județeană. Peste 500 de copii și tineri din peste 20 de localități ale județului Gorj își vor demonstra măiestria în dansul popular, într-o competiție a frumuseții și autenticității. Atmosfera va fi completată de invitați speciali precum Ansamblul Folcloric „Dor” din Băbeni și Grupul de viori al Palatului Copiilor Târgu Jiu, oferind publicului un regal al identității gorjene sub coordonarea directorului de festival Gheorghe Porumbel.

Vizualizări: 499

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: