Eveniment

Femeie ucisă de un șofer drogat

O femeie în vârstă de 45 de ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs sâmbătă, pe un drum judeţean în comuna Mărunţei, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

În accidentul produs pe DJ 546 au fost implicate două autoturisme şi un pieton, lovit de una dintre maşini după coliziunea dintre acestea.

Şoferul unuia dintre autoturismele implicate, un tânăr în vârstă de 19 ani, a avut rezultat pozitiv la testarea cu Drugtest, ce a indicat prezenţa unei substanţe psihoactive (T1B THC), a menţionat sursa citată.

"Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule şi un pieton, respectiv, un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din oraşul Balş, judeţul Olt şi un un autoturism, condus de un tânăr de 27 ani, din Mărunţei. În urma evenimentului rutier, o femeie, pasageră într-unul din cele două autoturisme, a decedat, iar alte patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cosmin Lupu.

Şoferii au fost testaţi cu etilotest şi Drugtest, rezultatele indicând că nu consumaseră alcool, însă în cazul tânărului în vârstă de 19 ani, Drugtestul a indicat prezenţa unei substanţe psihoactive, respectiv T1B THC.

Potrivit unor surse neoficiale, coliziunea dintre cele două autoturisme s-ar fi produs după ce maşina condusă de tânărul în vârstă de 19 ani ar fi intrat în depăşire.

Femeia care a decedat era pasageră în autoturismul condus de tânărul de 19 ani, iar persoanele rănite sunt pietonul şi trei pasageri din maşinile implicate.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă, vătămate corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. 

Vizualizări: 1,205

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: