Eveniment

Lăsat fără permis

Un tânăr de 22 de ani, din județul Gorj, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în județul Dolj, având viteza de 118 km/h.

"Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep. cu amendă în valore de 1305 lei, fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile", a comunicat IPJ Dolj.

Și un tânăr de 20 de ani, din orașul Drobeta-Turnu Severin, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, cu viteza de 148 km/h.

Polițiștii doljeni au acționat, ieri, pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest.

Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 160 de persoane, fiind controlate și aproximativ 130 de autovehicule.

 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 45.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 34 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Vizualizări: 1,320

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: