Ultima oră

Femeia care s-a urcat beată la volan este educatoare

O educatoare în vârstă de 34 de ani, care predă la o școală din localitatea Drăguțești, județul Gorj, a fost depistată sâmbătă noaptea conducând sub influența alcoolului, în condiții extrem de periculoase pentru traficul rutier.

Potrivit Poliției Române, incidentul a avut loc în jurul orei 01:45, pe DJ 673 A-Mătăsari.

 „La data de 25 octombrie 2025, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au depistat în flagrant o femeie, de 34 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 A-Mătăsari, având o concentrație alcoolică de 1,40 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost transportată la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții Poliției. 

Martorii prezenți la fața locului au declarat că educatoarea abia putea să stea în picioare după ce a coborât din mașină, semnalând starea ei gravă de ebrietate. Alcoolemia indicată de etilotest se apropie de nivelul considerat comă alcoolică, ceea ce ridică riscuri majore pentru siguranța traficului și pentru viața persoanei în cauză.

Incidentul a stârnit îngrijorare în comunitatea locală, având în vedere că femeia lucrează cu copii. Conducerea școlii din Drăguțești a fost informată și urmează să ia măsurile legale și administrative necesare.

Vizualizări: 2,108

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: