Ultima oră

24 de ore în arestul poliției pentru că a sfidat legea

A sfidat legea și a ajuns în arestul poliției. Este vorba despre un bărbat din comuna Săulești care nu ar fi trebuit să se apropie, la mai puțin de 50 de metri, de locuința unei femeie din Aninoasa.

Pentru că a ignorat ordinul de protecție, omul a fost reținut preventiv pentru 24 de ore. 

„La data de 25 octombrie 2025, polițiști din cadrul Secţie 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizați prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică cu privire la faptul s-a produs o alertă în comuna Aninoasa, respectiv, că un bărbat, de 61 de ani, din Săulești, s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de imobilul unei femei, de 67 de ani, din Aninoasa.  

În urma intervenției la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că la data de 22 octombrie 2025 a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care bărbatul a fost obligat să păstreze o distanță de 50 de metri față de femeie și de reședința acesteia din comuna Aninoasa și să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute de ordinul de protecție.

La data de 25 octombrie 2025, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 61 de ani, din Săulești, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj”, IPJ Gorj. 

Vizualizări: 321

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: