Eveniment

Fată de 14 ani, ucisă în ajunul Anului Nou

O crimă înfiorătoare a avut loc în județul Botoșani. O fată de 14 ani de la un centru de plasament a fost ucisă, sâmbătă, cu mai multe lovituri de cuțit. Atacatorul a fost reținut de polițiști.

Incidentul a avut loc în localitatea Trușești, situată la peste 40 de kilometri de municipiul Botoșani.

Fata a fost înjunghiată, cu un cuțit, de 25 de ori, în zona gâtului, abdomenului, toracelui. Trecătorii au sunat la 112. Un echipaj de ambulanță a încercat să o resusciteze, dar fata era deja în șoc hemoragic și a decedat.

Principalul suspect are 21de ani şi a fost prins de poliţişti în zona gării din localitate.

 Tânărul ar fi dorit să aibă o relație de prietenie cu fata, dar victima a refuzat, fiind posibil ca acesta să fie motivul crimei.

Vizualizări: 840

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: