Ultima oră

“Este păcat că acest guvern se gândește doar la reduceri și la tăieri”

Primarii PSD amenință cu ieșirea de la guvernare înainte de asumarea răspunderii pe reforma administrativă. Ion Stamatoiu, edilul social-democrat din Scoarța, susține public retragerea PSD de la Palatul Victoria dacă pachetul de austeritate, care include tăieri de 10% din cheltuielile de personal și afectează bugetele locale, va fi impus în Parlament pe 29 ianuarie fără acordul primarilor.

“Este păcat că acest guvern se gândește doar la reduceri și la tăieri. Relansarea economică, asta este pe primul plan pentru a putea mișca țara, nu să tăiem la oameni, la salariați din administrație, funcționari publici, personal contractual, la persoane cu handicap, la copii, la studenți, la pensionari. Este strigător la cer.

Nu se poate așa ceva și sunt revoltat din acest punct de vedere. Am văzut, parcă ceva timp în urmă, vedeam primari PNL, colegi, care susțineau acțiunile domnului prim-ministru Bolojan. Uitați că s-a schimbat și în țară, dar și în Gorj, fiindcă nu se poate să tăiați administrațiile locale care funcționează cu câte un om pe post, nu știu cum ne-om descurca.

Să tăiați oameni de rând, nu se poate așa ceva. Uitați, dragi colegi de la PNL, nu mai vorbesc de ceilalți, că ceilalți nici n-au primari, USR, AUR, sunt departe, cu toate că se pare că sunt împinși pe funcții de care habar n-au. Sincer vă spun, nici nu vreau să mă gândesc cum vom face această reducere cu 10% a cheltuielilor de personal.

Sper și sper încă o dată ca acțiunea Asociației Comunelor din România, fiindcă se întâlnesc la ultima discuție, de foarte mult timp eu am participat la toate întâlnirile Asociației Comunelor din România, avem o conducere bună acolo, sper să aibă un punct de vedere. La fel, PSD-ul sper să nu facă în continuare jocul ăsta murdar al acestui prim-ministru și al acoliților lui.

Sper ca cele două, Asociația Comunelor și Partidul Social Democrat, să pună punct odată la ce se întâmplă în țara noastră referitor la oameni. Încă o dată, e strigător la cer. Găsiți măsuri, care, într-adevăr, să sprijine economia acestei țări. (…) Dacă se aplică tăierile în administrația locală, Partidul Social-Democrat ar trebui să plece de la guvernare”, spune Ion Stamatoiu, în presa locală.

Vizualizări: 238

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: