Ultima oră
Guvernarea sub semnul întrebării! Declarațiile unui deputat gorjean

Bugetul pe 2026 devine testul de supraviețuire al coaliției pentru PSD. Deputatul Claudiu Manta a anunțat că primarii și liderii de organizații vor decide prin vot rămânerea la guvernare doar după ce vor analiza cifrele bugetare pentru anul în curs, punând astfel presiune pe partenerii de coaliție în negocierea fondurilor.
“Eu cred că ar trebui pusă altfel întrebarea, ce mulțumire avem în legătură cu premierul Bolojan. Din păcate, lucrurile n-au mers cum trebuie în această coaliție. De foarte multe ori, premierul Bolojan nu a ținut cont de părerea Partidului Social Democrat și a luat decizii unilateral.
Acum, mai departe evident că vom decide tot partidul care este direcția de urmat, însă, așa cum au mai spus-o și alții, toate opțiunile sunt pe masă. Inclusiv schimbarea premierului. Vom discuta, decizia o vom lua într-un cadru extrem de larg împreună cu toți primarii, cu toți președinții de organizații care, așa cum au făcut-o și în vară, vor da un vot pe opțiunile pe care le avem. Fie continuăm actuala coaliție de guvernare, dar în cu totul și cu totul alte condiții, pentru că așa este greu să mai continui.
Domnul premier Bolojan n-a înțeles că, totuși, este un guvern de coaliție și deciziile majore trebuie luate în această coaliție. După prezentarea datelor bugetului pe 2026 ar urma să se ia o decizie finală, pentru că lucrurile nu merg bine deloc din punct de vedere economic”, a transmis în presa locală, parlamentarul.
Vizualizări: 526
