Social

Emoționant! Doi frați s-au regăsit după 30 de ani

Robert și Eduard, frați, s-au revăzut marți, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, după 30 de ani în care nu au mai știut nimic unul de celălalt.

Totul a pornit de la o solicitare făcută de Robert, cetățean român stabilit în Anglia, în data de 1 iulie, prin care cerea sprijin oamenilor legii din Gorj să îl ajute ca să își găsească fratele. ”Aş dori, dacă se poate, să îmi găsesc fratele… părinţii noştri s-au despărţit şi, undeva prin anul 1992-1993, fratele meu a fost abandonat. Avea vârsta de 2-3 ani şi îl chema Eduard E.H.…Din câte am aflat, la data respectivă, a fost abandonat la o secţie de poliţie…”, le-a spus oamenilor legii. 

După ce părinții s-au despărțit, Robert, care pe atunci avea 4 ani, a rămas cu tatăl său, în judeţul Alba, iar Eduard a rămas la mamă, în Târgu Jiu. 

Ușor nu le-a fost polițiștilor să-i dea de urmă. După îndelungi verificări, polițiștii au reușit să obțină informații importante de la bunica sa. „Am luat decizia împreună cu fiica mea…şi l-am abandonat pe Eduard, în anul 1992, la o secţie de poliţie din Târgu-Jiu, întrucât nu aveam posibilităţi financiare să-l creştem şi fiica era divorţată. Dar, pentru a i se pierde urma, am declarat la poliţie că ne aflam în Gara Târgu-Jiu şi am găsit acel copil pe peronul gării, că nu ştim cum se numește, câţi ani are sau al cui ar putea fi. Nu m-am mai interesat niciodată de Eduard şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el. Îmi pare rău…”, le-a spus femeia de 74 de ani. 

Și tatăl a oferit informații importante care au ajutat la identificarea tânărului. ”Era şaten, ochii căprui şi avea la tâmplă, pe una din mâini şi picior, cicatrice de la o ardere/opărire, a căzut pe un calorifer încins. (…) mai mult nu ştiu, dar vă mulţumesc foarte mult că vă implicaţi, mai ales pentru Robert, care trăieşte de mic cu gândul la fratele lui şi visează mereu că se întâlneşte cu el”, le-a spus acesta polițiștilor. 

Oamenii legii au revenit cu solicitări la instituțiile abilitate. Așa au aflat că, în perioada respectivă, au fost internaţi în centru, cu identităţi necunoscute, doi copii, ambii abandonaţi în Gara Târgu Jiu, cu vârsta de aproximativ 3 ani, cărora le-ar fi fost atribuite noi identităţi şi ar fi fost reintegraţi în alte familii. 

”Având datele celor doi „copii”, am început verificările, stabilind că unul se află la Timişoara şi altul la Târgu-Jiu. După ce am exclus varianta cu Timişoara, a rămas să continuăm verificările cu privire la Ionel, băiatul din Târgu-Jiu şi după ce l-am întâlnit, văzând că şi acum, după 30 de ani, prezintă cicatrice la tâmplă, pe mâna stângă şi piciorul stâng, am realizat că povestea ajunsese la final. Ştia că a fost abandonat în Gara Târgu-Jiu şi trăia şi el cu gândul la familia lui. 
L-am informat de demersul făcut de Robert şi, când a auzit că are un frate, s-a emoționat și ne-a întrebat imediat: Unde este? Pot să mă întâlnesc cu el?”, au spus reprezetanții poliției. 

Polițiștii le-au facilitat întâlnirea. Marți, Robert a ajuns la Târgu Jiu, însoţit de tatăl său, nerăbdător să se întâlnească cu Eduard. Revederea dintre cei doi a fost una emoționantă.

”Ne bucurăm pentru Robert și Eduard și suntem mândri de implicarea colegilor noștri din cadrul Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigații Criminale din Gorj”, au transmis reprezentanții Poliției Române. 

Vizualizări: 3,269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: