Eveniment

Drum naţional afectat de o alunecare de teren

O alunecare de teren s-a produs pe marginea drumului naţional 7, în zona localităţii Milcoiu din judeţul Vâlcea. 

Traficul rutier pe o bandă a drumului a fost restricţionat pe o lungime de 50 de metri.

Autoritățile au anunțat că la kilometrul 162+600 m, pe sensul Râmnicu Vâlcea – Pitești, a fost închisă circulației banda 1 de mers. Urmează ca Secția de Drumuri Națională Vâlcea să intervină în zonă.

Până se va remedia problema, autoritățile îi îndeamnă pe șoferi să circule cu prudență în zonă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.

Vizualizări: 867

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: