Social

Direcția Publică Motru a rămas fără conducere 

Dan Matei nu mai conduce Direcția Publică Motru. Acesta a anunțat că mandatul său de director a încetat miercuri. Nu a spus explicit motivul pentru care pleacă din fruntea Direcției Publice Motru, însă susține că administrația locală i-a pus multe piedici de-a lungul vremii. 

”Astăzi (n.red. 16 martie) mi-am încheiat mandatul la conducerea Direcției Publice. Țin să mulțumesc tuturor angajaților pentru implicare și pentru sprijin, împreună am făcut o echipă puternică, în ciuda piedicilor și comportamentului aberant al primarului Cosmin Morega. Apreciez foarte mult devotamentul angajaților Direcției Publice. Chiar dacă primarul Morega a făcut tot posibilul să ne îngreuneze situația, nu a plătit facturile, nu a acceptat actualizarea tarifelor în funcție de creșterea prețului combustibililor, energiei și materialelor, împreună cu angajații societății am găsit soluții și ne-am îndeplinit datoria față de cetățenii orașului Motru”, a anunțat Dan Matei. 

Dan Matei spune că a lăsat unitatea în condiții bune. ”În acest moment salariile angajaților sunt achitate la zi, orașul este curat, toate platformele de gunoi, inclusiv stația de sortare a gunoiului, sunt goale și curate. Din păcate situația nu este nici pe departe roz, societatea nu mai are conducere, nici AGA, nici Consiliu de Administrație și acum nici director, datorită lui Morega, care, sub niciun chip, nu a vrut să respecte legea, oricât au încercat toți să-l convingă”, a mai spus acesta. 

 

Vizualizări: 2,248

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: