Ultima oră
DGASPC Gorj vrea să recruteze oameni

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj desfășoară, în perioada 02.07.2025-31.07.2025, o campanie de recrutare și identificare de 20 de persoane care doresc să devină asistenți maternali. Anunțul a fost făcut de reprezentanții DGASPC Gorj.
“Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condițiile legii, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său sau, după caz, la reședință creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament sau plasament în regim de urgență.
Condiții necesare pentru a deveni asistent maternal
Poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) a împlinit vârsta de 21 de ani;
b) a absolvit învățământul profesional sau liceal;
c) prin comportamentul său în societate și profilul psihologic prezintă garanții morale cu privire la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor;
d) persoana și sotul/soția prezintă disponibilități afective în relațiile cu copiii, confirmate în urma evaluării psihologice;
e) sotul/soția și copiii care au împlinit vârsta de 14 ani și care au același domiciliu sau, după caz, aceeași reședință cu solicitantul își exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil/a unor copii;
f) are domiciliul sau, după caz, reședinta într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale pentru copilul/copiii pe care îl/îi va primi în plasament și, după caz, la servicii de abilitare/reabilitare pentru copilul cu dizabilități;
g) are drept de folosință asupra unei locuințe care acoperă în mod corespunzător necesitățile de preparare a hranei, de igienă, educație și odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primit/primiți în plasament și pentru care se poate asigura un spațiu individualizat de odihnă și efectuare a temelor;
h) cel putin unul dintre membrii adulți ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuiește cu unul sau mai mulți membri.
Nu poate fi asistent maternal persoana care se află în următoarele situații:
a) a depășit vârsta standard de pensionare prevazută de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
b) a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni contra persoanei, contra autorității, contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu, precum și pentru infracțiuni de trafic de droguri, cu privire la regimul privind substanțele dopante, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive sau este înscrisă cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
c) are în familie membri care au împlinit vârsta de 14 ani sau alte persoane, care locuiesc împreună cu aceasta, care au fost condamnați prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune din categoria celor prevăzute la lit. b) sau sunt înscriși cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
d) a fost decăzută din drepturile părintești prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-a fost interzis exercițiul drepturilor părintești, ca pedeapsă complementară;
e) suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;
f) are în familie membri sau alte persoane majore care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;
g) are istoric de violență pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu sau, după caz, ordin de protecție, conform prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau conform prevederilor Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție, sau are în familie membri sau alte persoane adulte care locuiesc cu aceasta pentru care au fost emise ordinele menționate;
h) a avut sau, după caz, are unul sau mai mulți copii naturali în sistemul de protecție specială;
i) a consimțit la adopția propriului copil, cu excepția sițuatiei în care copilul a fost adoptat de către sot;
j) suferă de boli psihice, este dependentă de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, confirmate prin certificate medicale eliberate de medicul specialist;
k) are în familie membri sau alte persoane majore, care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli psihice, sunt dependente de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, confirmate prin certificate medicale eliberate de medicul specialist;
l) i s-a retras atestatul de asistent maternal, cu excepția situației în care atestatul a fost retras la cerere.
Persoana care solicită să devină asistent maternal va adresa o cerere de evaluare a capacității sale de a crește și îngriji copii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj (D.G.A.S.P.C. Gorj).
În cuprinsul cererii se va menționa în mod obligatoriu numărul de copii pentru care solicitantul consideră că poate asigura simultan condiții optime de creștere, îngrijire și educare, respectiv unul sau doi copii, grupa de vârstă, disponibilitatea de a îngriji grupuri de frați, copii cu dizabilități, precum și disponibilitatea de a prelua copii în regim de urgență sau în perioada de respiro a unui alt asistent maternal.
La cererea de evaluare se anexează în mod obligatoriu următoarele documente:
a) curriculum vitae al solicitantului;
b) o scurtă prezentare a persoanelor cu care solicitantul locuieşte, în care se va menţiona numele, prenumele şi data naşterii acestora, precum şi, după caz, gradul lor de rudenie;
c) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe buletinul/cartea de identitate, permisul de ședere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidență permanentă a solicitantului și, după caz, a fiecărei persoane cu care acesta locuiește;
d) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe certificatul de naștere al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane cu care acesta locuiește;
e) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț/certificatul de divorț, dacă este cazul;
f) copie, certificată de către directie sau, după caz, de către solicitant, de pe diploma de studii a acestuia;
g) copie, certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant, de pe titlul de proprietate sau orice alt document care să ateste dreptul de folosință a locuinței;
h) certificatul de cazier judiciar al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane care a împlinit vârsta de 14 ani cu care acesta locuiește;
i) certificatul de integritate comportamentală al solicitantului și, după caz, al fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește, obținut în condițiile art. 16 din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și functionarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
j) adeverința de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului sau, după caz, ale cel puțin unuia dintre membrii adulți ai familiei cu care acesta locuiește;
k) adeverința medicală eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a solicitantului, în care se precizează că nu suferă de boli transmisibile, și, după caz, a fiecărei persoane majore cu care acesta locuiește;
l) certificat medical eliberat de medicul specialist în care se precizează că solicitantul sau, după caz, persoanele majore cu care acesta locuiește nu suferă de boli psihice;
m) aviz psihologic al solicitantului;
n) declarație în formă autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 4 lit. d), h), i) și l) din Ordonanața nr. 27/2024 privind conditiile de obtinere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal, modificată;
o) recomandări ale vecinilor, rudelor solicitantului, altor membri ai comunității/persoane din cercul social al acestuia sau, după caz, din partea reprezentanților autorităților administrației publice locale, cu privire la comportamentul social al solicitantului și, după caz, al membrilor familiei cu care acesta locuiește;
p) anchetă socială efectuată la domiciliul solicitantului de către reprezentanții autorității publice locale.
Cheltuielile necesare obținerii tuturor documentelor care însoțesc cererea de evaluare sunt suportate de către solicitant.
Cererea de evaluare se soluționează în termen de 90 de zile calendaristice de la data înregistrării acesteia la direcție, evaluarea solicitată constând în evaluarea socială și evaluarea psihologică. După evaluare, solicitantul va participa la un curs de formare profesională care are o durată de 80 de ore, din care 50 de ore teorie și 30 de ore de practică.
Pentru informații suplimentare privind procedura de obținere a atestatului de asistent maternal, persoanele interesate se vor adresa Serviciului pentru copilul aflat în plasament la asistent maternal profesionist din cadrul D.G.A.S.P.C. Gorj
Director general,
Diaconescu Laurențiu-Claudiu
Director general adjunct asistență socială copii,
Zălog Gheorghe-Lucian “ , transmit reprezentanții DGASPC Gorj.
Vizualizări: 415