Social

Cursuri de recalificare anunțate de AJOFM Gorj

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul şomerilor, AJOFM Gorj va organiza în anul 2024 cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri sau persoane în căutarea unui loc de muncă în următoarele meserii: agent de securitate, administrator pensiune turistică, ajutor bucătar, bucătar, brutar, cameristă, cofetar, competențe digitate, comunicare în limba engleză, comunicare în limba română, confecționar asamblor articole textile, contabil, electrician constructor, frizer-coafor-manichiurist-pedicurist, îngrijitor spații verzi, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, lăcătuș mecanic, lucrător comercial, lucrător calificat în culturi de câmp și legumicultură, montator instalații solare, operator introducere, validare și prelucrare date, operator întreținere corporală, ospătar-chelner, referent resurse umane, sudor, tâmplar universal, zidar-pietrar-tencuitor.

"Persoanele interesate să urmeze aceste cursuri de calificare/recalificare sunt invitate la sediul instituţiei noastre din Târgu Jiu, str Lt. Col. D. Petrescu, nr1, pentru înscriere", anunță agenția.

Persoanele care sunt şomeri întergistraţi în baza de date a AJOFM Gorj, precum şi persoanele care desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare şi care sunt înregistrate la agenţie beneficiează, în mod gratuit, de servicii de formare profesională.

Vizualizări: 2,778

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: