Anchetă

Cu ce-și mai pierd timpul polițiștii și judecătorii

Un gorjean de 35 de ani a fost condamnat la nouă luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, pentru punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat. Sentința Judecătoriei Târgu Cărbunești din 13 ianuarie nu este definitivă.

Fapta a avut loc în data de 19 septembrie 2020, spre seară, când polițiștii au depistat în trafic un autoturism marca Mitsubishi, pe DN 67B-Negreni, care circula din direcția Negreni către Frumușei, tractând un atelaj hipo încărcat cu material lemnos. 

“În momentul legitimării conducătorului auto, acesta a precizat că nu are asupra sa documentele autoturismului.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date automate, s-a stabilit faptul că valabilitatea număr de înmatriculare provizoriu (...) este expirată din data de 20.01.2018”, se arată în documentul de la instanță.

Drept este că bărbatul avea de mers pe drum public doar o sută de metri, dar și doi kilometri prin pădure.

Lemnul pe care îl transporta era pentru un vecin, copacii fiind tăiați cu respectarea legii.

“Inculpatul a declarat că la momentul săvârșirii faptei și al constatării, cunoștea că numerele provizorii sunt expirate, însă era pentru prima dată când conducea pe drumurile publice, iar distanța pe care o avea de parcurs era de aproximativ 100m”, mai precizează sursa citată.

Deși fapta este minoră, gorjeanul a spus că o recunoaște și o regretă. Dacă stai să te gândești câți bani cheltuiește statul cu cei plătiți să prindă “infractori” de acest gen, te întrebi dacă nu ar trebui umblat puțin la legile astea.

Vizualizări: 1,628

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: