Social

CSM Târgu Jiu-CSM Focșani, azi la ora 19.00, în turul doi din play-out

CSM Târgu Jiu se pregătește pentru o nouă serie de partide în Liga Națională de Baschet Masculin Getica 95. În Turul 2 din play-out, CSM Târgu Jiu se va confrunta cu CSM Focșani. Primele două meciuri din serie se dispută la Târgu Jiu. Prima partidă este programată pentru miercuri, 24 aprilie, iar meciul se va disputa vineri, 26 aprilie. Ambele partide vor începe la ora 19.00. 

În lupta pentru o clasare mai bună între învinsele din primul tur al play-out-ului, CSM Târgu Jiu se va confrunta cu CSM Focșani. Și în această serie se joacă în sistemul cel mai bun din cinci meciuri, cu primele două partide pe terenul echipei mai bine clasate în Grupa 11-18. Astfel, gorjenii beneficiază, din nou, de avantajul terenului propriu. În plus, echipa noastră are și ascendentul moral al celor două victorii din campionat, când CSM Târgu Jiu s-a impus cu 103-77, la Târgu Jiu, și 93-75, la Focșani. După dezamăgirea provocată de seria cu Galați, baschetbaliștii echipei gorjene caută să se regrupeze și să câștige seria cu Focșani, în special pentru suporterii gorjeni, care au fost mereu alături de echipă. Kresimir Basic le cere jucătorilor atitudine și concentrare maximă pe durata întregului meci.

Kresimir Basic, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Este o mare dezamăgire pentru noi toți, dar seria cu Galați este deja de domeniul trecutului. Acum trebuie să strângem rândurile, să ne regrupăm, să ne focusăm pe ceea ce urmează, seria cu Focșani. Suntem datori fanilor și trebuie să-i bucurăm cu un baschet bun, de calitate și suntem datori să ștergem această impresie pe care am lăsat-o în seria cu Galați. Pentru aste este nevoie de atitudine, de energie, trebuie să ne schimbăm mentalitatea cu care vom aborda aceste meciuri. Dacă vom reuși să facem lucrurile așa cum le-am făcut pe parcursul campionatului, până la seria cu Galați, atunci victoria ar putea veni de partea noastră. Dacă nu facem asta ne va fi foarte greu. Nu le voi spune nimic extraordinar jucătorilor din punct de vedere tactic pentru acest meci, pentru că ne cunoaștem foarte bine, și noi le știm stilul de joc, și ei ne cunosc pe noi. Este foarte important modul cum vom deschide meciul, modul în care vom reacționa pe parcursul meciului. Trebuie să ne urmăm planul de joc, să avem energia și atitudinea pozitivă pe teren și să dăm tot ce este mai bun pe parcursul celor 40 de minute de joc”.

ATENȚIE* S-au pus în vânzare bilete online pentru partida de miercuri, 24 aprilie, ora 19.00. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma blt.ro accesând următorul link https://www.blt.ro/csm-targu-jiu-csm-2007-focsani-baschet-masculin-comparatie-de-sezon.html

Vizualizări: 238

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: