Politică

Cresc salariile primarilor, înainte de “marea înghețare”

Primarii, viceprimarii ori președinții de consilii județene vor avea lefuri mai mari cu câteva mii de lei. Majorarea vine chiar înainte ca angajările la stat să fie înghețate, la fel și salariile celor din sistemul public, după cum a anunțat coaliția de guvernare.

Prin această modificare, noile lefuri ale primarilor și șefilor de consilii județene se vor calcula în funcție de venitul minim pe economie din 2021, ajuns la 2.300 de lei si nu de cel din 2019, când era 2.080 de lei.

De exemplu, primarul Capitalei va ajunge să câstige 23.000 de lei, față de 20.800 de lei, cât are acum.

Salariul unui primar de comuna cu 10.001 pana la 20.000 locuitori va creste de la 12.480 lei la 13.800 lei.

Salariul unui primar comuna pana la 3.000 locuitori va creste de la 8320 lei la 9.200 lei.

Salariul unui primar de municipiu reședinta de judet si cel al primarilor de Sector va creste de la 18.720 lei la 20.700 lei.

În aceeași măsură cresc și salariile viceprimarilor, care, de altfel, vor duce la creșteri în lanț în toată administrația publică locală.

Vizualizări: 1,379

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: