Actualitate

Crede că sunt amânate pensionările, ca să nu se închidă termocentralele

Salariații Complexului Energetic Oltenia cred că legea prin care ar fi trebuit să fie pensionați la 52 de ani este blocată pentru ca societatea să nu rămână fără personal în plină iarnă.

A spus-o Mircea Gherendi, miner, care a precizat că oricum CE Oltenia a rămas cu jumătate din cei peste 20 de mii de salariați pe care îi avea în 2012, la înființare.

“Această lege 197/2021 trebuia să producă efecte. În momentul în care și-au dat seama că lipsa de personal cu care se confruntă deja compania la această oră se va accentua prin ieșirea la pensie, atunci probabil că amână acest proces de ieșire la pensie”, a spus Mircea Gherendi la Tele3.

Calculele companiei arătau că 3.600 de salariați s-ar fi pensionat la acest sfârșit de an și încă două mii în următorii doi ani. După concedierile colective din vara acestui an, CE Oltenia mai avea 11.300 de salariați.

Mircea Gherendi a spus că, într-un stat democratic, ar fi fost respectat dreptul la pensie al oamenilor și ar fi fost făcute angajări. Gherendi spune că oamenii ar fi înțeles să mai lucreze până în februarie, dacă societatea și-ar fi asumat că face până atunci angajările necesare. “Cine își asumă că se lucrează sub normativ, este pasibil de închisoare dacă se întâmplă ceva”, a spus Gherendi, care a avertizat că deficitul de personal este deja mare.

Vizualizări: 6,658

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: