Social

Copilul de 6 ani a fost adus din Germania

Băiatul de 6 ani din Gorj, scos din țară în scopuri încă neelucidate, a fost adus înapoi în România. A ajuns în Gorj în această dimineață. A fost preluat de asistentul maternal care îi are în grijă și pe frații lui de 8, respectiv 3 ani. 

Copilul va fi consiliat psihologic. La fel și frații săi. O echipă de la DGASPC a fost în Munchen pentru preluarea băiețelului. 

Băiatul de 6 ani a ajuns în Germania în urmă cu trei luni. Părinții săi au semnat o procură că sunt de acord ca el să stea câteva luni în Germania și spun că bărbatul neamț vrea să adopte copilul. În același timp, ei au negat că ar fi primit și bani în schimbul copilului deși un unchi al copilului susține că părinții ar fi primit o mie de euro pentru această "tranzacție".

Tatăl băiețelului a declarat că nu a încasat niciun leu și că vrea să-l dea spre adopție neamțului pentru că s-a atașat de el când venea în vizite în satul său și că își dorește un viitor mai bun pentru fiul său. Cei doi frați ai copilului, o fetiță de 8 ani și un băiețel de 3 ani au fost preluați de Protecția Copilului de o săptămână și sunt în grija unui asistent maternal.

Vizualizări: 1,107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: