Social

Consiliul Județean vrea să restaureze muzeul de la Curtișoara 

Peste 95 de milioane de lei vrea să obțină Consiliul Județean Gorj ca sa restaureze Muzeul Arhitecturii Populare, Curtișoara. Proiectul ambițios nu prevede doar revitalizarea clădirilor vechi din incinta muzeului, ci și dotarea sa cu tehnologie modernă și crearea de spații interactive de creație pentru meșterii populari. 

 

Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia pentru perioada 2021-2027. "Prin această inițiativă, care dispune de un buget total de 95.964.360,72 lei, vizăm nu doar conservarea acestui tezaur cultural, ci și adaptarea lui la cerințele contemporane. Obiectivul nostru general este de a dinamiza dezvoltarea locală, valorificând în mod sustenabil patrimoniul cultural al Muzeului Arhitecturii Populare, Curtișoara. Ne propunem să realizăm acest lucru prin restaurarea și revitalizarea spațiilor muzeale, promovând în același timp serviciile culturale asociate. Printre acțiunile specifice planificate se numără restaurarea imobilelor și monumentelor, conservarea patrimoniului cultural, dotarea cu tehnologie modernă pentru a îmbunătăți experiența vizitatorilor și crearea de spații interactive de învățare și creație pentru meșterii populari", anunță Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. 

 

Prin acest proiect se urmărește atragerea unui număr mai mare de turiști, dar și stimularea economiei locale. "Acest proiect nu este doar o inițiativă de restaurare, ci o veritabilă punte între trecutul, prezentul și viitorul nostru cultural. Viziunea noastră cuprinde transformarea muzeului într-un centru vibrant de educație și cultură, care să atragă vizitatori din toate colțurile țării, stimulând totodată economia locală. Prin această inițiativă, dorim să subliniem angajamentul nostru constant față de prezervarea și valorificarea patrimoniului cultural, considerându-l nu doar o moștenire a trecutului, ci și o resursă vitală pentru dezvoltarea durabilă a comunității noastre", a mai punctat Cosmin Popescu.

Vizualizări: 958

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: