Eveniment

Condamnat după ce a lovit cu mașina un bețiv care zăcea pe asfalt

Un bărbat de 27 de ani din Turceni, județul Gorj, a fost condamnat zilele trecute, cu suspendare, pentru ucidere din culpă. În noiembrie 2019, acesta a accidentat mortal un bărbat beat, care se afla în poziția șezut, pe mijlocul părții carosabile, pe DJ 671 B, pe raza comunei Văgiulești.

Singura vină a tânărului a fost aceea că avea viteză peste limita legală. Tânărul conducea autoturismul marca Dacia Lodgy pe DJ 671 B, acesta deplasându-se din direcția Jirov, în direcția Municipiul Motru, cu o viteză mult mai mare decât cea permisă pentru sectorul de drum respectiv. Mai exact, avea cam 80 km/h, la o limită de 50.

A încercat să evite lovirea victimei prin acționarea volanului spre dreapta, dar victima a fost acroșată cu partea frontală stânga a autoturismului și a fost aruncată în partea stângă, pe celălalt sens de deplasare.

“Imediat, inculpatul a ieșit din autoturism, s-a deplasat către victimă și a apelat serviciul de urgență 112, iar la scurt timp, la fața locului a sosit un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Urgență Gorj care a constatat decesul victimei, cadavrul fiind preluat de un echipaj din cadrul SML Gorj”, se arată în documentul de la instanță.

De asemenea, în raport se menționează că în sângele recoltat de la victimă a fost identificat 3,14 %o alcool etilic.

Sentința Judecătoriei Motru din 12 ianuarie nu este definitivă.

Vizualizări: 2,381

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: