Eveniment

Condamnare pentru Firicel din Las Fierbinți

Actorul Toma Cuzin, cunoscut pentru rolul Firicel din celebrul serial   „Las Fierbinți”, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost prins băut la volan și fără permis.

Fapta s-a întâmplat în urmă cu patru ani.

Pedeapsa este cu amânare, pe un termen de supraveghere de doi ani. În acest timp, Firicel trebuie să respecte mai multe măsuri, pentru a nu ajunge în spatele gratiilor.

„Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”, se arată în minuta  sentinței Judecătoriei Sectorului 3 București.

Decizia instanței nu este definitivă.

Firicel a adus în comuna gorjeană Peștișani, unde a copilărit, festivalul „Film la sat”, care s-a bucurat de un mare succes. „Deși sunt născut în Sprâncenata, în Olt, Peștișani este locul în care-mi sunt rădăcinile și locul în care am crescut, în care m-am dezvoltat ca om și individ în societate”, spune actorul.

Vizualizări: 4,011

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: