Ultima oră
Concedieri fără protecție socială la CEO!

Fostul lider sindical Manu Tomescu consideră „strigător la cer” faptul că personalul cu contracte determinate este eliminat din sistem fără plăți compensatorii, în ciuda fondurilor europene alocate tranziției energetice.
Acesta spune că lipsa de reacție în fața acestui fenomen ar putea deschide calea către noi valuri de disponibilizări „cu mâna goală” pentru toți angajații Complexului Energetic Oltenia.
“Pur și simplu, să dai oameni afară, să-i arunci pe drumuri fără nicio protecție socială, în timp ce statul român a încasat miliarde de euro pe acest necaz al lor, mi se pare strigător la cer. Și de aia le spun, să fiu un un intermediar, pentru că, și acum, am trecut pe la ei, sunt doar câțiva și rămân uimit de ce e atâta nepăsare sau inconștiență, mai ales acum, când s-a ajuns cu cuțitul la os.
În loc să-și susțină, pentru că au colegi în protest, în greva foamei la București, eu mă așteptam ca ceilalți din o mie și ceva de salariați măcar câteva sute să fi fost și să pună presiune publică în așa fel încât să nu-i lase, să nu se lase batjocoriți. Pentru că nu este imposibil, deci Guvernul are obligația și profesională și morală față de acești oameni, față de acești salariați din acest sector de activitate. Și am mai spus că acest sector de activitate nu face gogoși, nu e un butic oarecare.
Este un sector de activitate din sistemul energetic național care produce energie electrică și în acest sector de activitate nu trebuie lăsate create precedente, în așa fel încât acești oameni să fie pentru prima dată aruncați pur și simplu pe stradă fără niciun drept. (…) Statul român, de-a lungul timpului, de când a început această restructurare a sistemului energetic național și cu închidere de capacități, cu disponibilizări de personal din acest sector de activitate, în tot acest timp, și sunt zeci de ani de când a început să fie restructurat acest sector, toți oamenii care au fost disponibilizați au plecat cu o protecție socială. Iată că, de data aceasta, se creează un precedent când, pe lângă cel precedent creat prin care în acest sector de activitate au angajat lucrători ca și sezonieri, lucru anormal, pentru că a fost un precedent, niciodată nu s-a mai întâmplat în acest sistem să fie angajați oameni ca și sezonieri, așa, se mai creează încă un precedent, acum, prin care oamenii disponibilizați din acest sector de activitate, puși pe un program de închidere, sunt pur și simplu aruncați pe drumuri fără nicio protecție socială”, a transmis în presa locală, fostul lider sindical.
Vizualizări: 355
