Actualitate

Cer reluarea angajărilor la CE Oltenia

Mai mulți lideri sindicali din Complexul Energetic Oltenia cer reluarea angajărilor, pentru a evita închiderea grupurilor energetice din lipsă de personal.

Compania a refuzat să comunice presei la câte pensionări se așteaptă pe Legea 197/2021, dar potrivit unor surse sunt patru mii de salariați care îndeplinesc condițiile de pensionare.

Jumătate ar fi din termocentrale, care oricum nu mai au personal pentru toate grupurile. Chiar dacă două grupuri vor fi închise în iunie, tot rămâne riscul să nu mai fie personal calificat pentru cele cinci grupuri care rămân, la care se va adăuga al șaselea, cel aflat în modernizare.

Președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu, a spus că sunt mii de cereri de angajare depuse la sediul companiei. Acesta crede că se impune angajarea de personal. Compania nu a mai scos posturi la concurs din februarie și nici nu dă semne că ar mai urma să facă angajări.

De asemenea, nu a comunicat dacă va prelungi contractele de muncă pe perioadă determinată, care expiră la jumătatea anului, deși este foarte puțin probabil să se poată lipsi și de acești oameni, în condițiile pensionărilor care urmează.

Vizualizări: 3,323

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: