Actualitate

CEO, de la 13 mii la opt mii de salariați în patru ani

Au luat miliarde de euro pentru închiderea capacităților pe cărbune, dar la oamenii afectați au ajuns bani puțini sau deloc! E oful fostului lider de sindicat Manu Tomescu. El a explicat într-o emisiune la Radio Infinit că au dispărut cinci mii de locuri de muncă din minerit în ultimii patru ani și nu s-a mai pus nimic în loc. Planul de închidere nu a fost negociat corect, a subliniat Manu Tomescu. 

 

El nu înțelege nici rostul investițiilor în grupurile pe gaze, dacă și acestea vor fi închise după câțiva ani.

 

„Grupurile pe gaze sunt de tranziție, adică tot le vei închide. Ce rost au? Pe grupuri pe cărbune, ai 1000-1500 de locuri de muncă în județul Gorj. Ne dau o prelungire de trei ani, va veni 2029 și noi tot vom face emisiuni și tot în panică vor rămâne toți colegii din sistem. Liderii politici trebuie să se gândească la județ și să păstreze măcar locurile de muncă pe care le avem. A venit progresul, a venit tranziția la o energie curată, totul peste capul nostru, au hotărât ei. Dar mă deranjează cum au negociat. Toți gorjenii suntem afectați de această tranziție spre energia verde. Nu s-a negociat corect aici. S-au luat miliarde de euro pe închiderea acestor grupuri, pe închiderea acestor locuri de muncă și prea puțini din acei bani sau chiar deloc n-au ajuns la oamenii afectați”, a spus Manu Tomescu, la Radio Infinit.

 

În ultimii patru ani, mii de locuri de muncă au dispărut din companie. „13 mii de salariați erau în companie în 2021, salariați cu contracte pe durată nedeterminată. Azi mai sunt opt mii, dintre care doar cinci mii mai au contracte pe perioadă nedeterminată. S-au pierdut locuri de muncă, nu s-a pus nimic în loc”, a mai explicat fostul sindicalist.

Vizualizări: 595

Alte articole din Actualitate:

Citește și: