Actualitate

Ce s-a decis în Comisia Mixtă de la CEO

Sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia au finalizat runda de negocieri din cadrul Comisiei Mixte. Singura noutate pentru mineri și energeticieni este aceea că angajații producătorului de energie vor beneficia de 300 de lei în plus la salariul de bază.

Decizia a fost luată în cadrul întrevederii ce a avut loc marți dimineața, iar negocierile dintre cele două părți au fost relativ simple, mai ales că reprezentanții salariaților au semnat un act adițional cu șefii companiei energetice care prevedea acest lucru.

În rest, problemele cu adevărat arzătoare ale CE Oltenia nu au fost puse pe tapet. Una dintre ele se referă la viitorul incert al celor 1800 de angajați cărora le expiră contractele la finalul acestui an, iar anumiți lideri de sindicat au anunțat prin presă că vor cere încheierea de contracte pe perioadă nedeterminată sau până în anul 2032, însă în cadrul Comisiei Mixte le-a dispărut curajul și nu au mai abordat acest subiect.

Cât despre următoarea ședință dintre administrația Complexului Energetic Oltenia și liderii de sindicat nu se știe nimic, doar că ar urma să mai aibă loc o întrevedere în perioada... următoare.

Vizualizări: 3,036

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: