Actualitate

CE Oltenia își face planul doar la închiderea de capacități

Complexul Energetic Oltenia încă nu a făcut public pe site-ul companiei planul de restructurare actualizat, unde ultima variantă publicată este cea din 2020.

Noul plan prevede o închidere mai accelerată a grupurilor energetice și a perimetrelor miniere. Doar trei grupuri vor rămâne în 2026, două la Rovinari și unul la Turceni, dar și acelea în rezervă de capacitate.

Potrivit mai multor surse, planul prevede demolarea actualelor capacități de producție, înainte de a fi construite noile grupuri pe gaze. Vorbim de două grupuri de la Rovinari, trei de la Turceni, două de la Craiova II și două de la Ișalnița.

Ar fi un act de sabotaj girat de actuala putere, și nu ne referim aici doar la ministrul Virgil Popescu, ci la tot ce înseamnă PNL și PSD. Un act de sabotaj pentru care vinovații vor plăti la un moment dat, oricât de mult li se pare acum că au spatele asigurat.

De altfel, cei de la PSD simt pericolul și cer public conservarea actualelor capacități, cel puțin până la construirea celor noi. Nu știu dacă mai păcălesc pe cineva cu faptul că una spun, alta aprobă.

 

Vizualizări: 4,201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: