Actualitate

CE Oltenia, în negocieri cu noii investitori

Complexul Energetic Oltenia este în negocieri cu firmele cu care se va asocia pentru realizarea parcurilor fotovoltaice și a grupurilor pe gaze.

“Pentru cele opt parcuri fotovoltaice am avut trei ofertanți, au câștigat doi, iar pentru centrala de la Turceni am avut un ofertant”, a spus Burlan. Aici va fi un grup de gaze de 475 MWh.

Pentru grupul de la Ișalnița nu a fost niciun ofertant, dar procedura va fi reluată în februarie. “Acum a fost aprobat și planul de restructurare, cred că vor fi oferte”, a mai spus managerul CEO.

În acest moment, CE Oltenia negociază cu firmele câștigătoare. “Sperăm să avem cât mai curând un act constitutiv pentru aceste societăți de tip SpV”, a mai spus Burlan.

Complexul Energetic Oltenia a dat publicității lista cu firmele care au trecut de procedura de selecție în vederea constituirii de firme tip SpV, prin care vor fi realizate opt parcuri fotovoltaice și un grup pe gaze.

Astfel, firma Tinmar Energy va fi partener în următoarele proiecte:

Proiectul 1: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată (PI) de ~ 83 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Rovinari;

Proiectul 2: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 112 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Turceni;

Proiectul 6: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 66 MW pe halda exterioară Pinoasa ale SE Rovinari;

Proiectul 7: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 19 MW pe halda exterioară Bohorelu ale SE Rovinari;

Proiectul 9: Constituire SPV privind implementarea unui bloc de 475 MW pe gaz natural la SE Turceni care va înlocui o capacitate existentă de 330 MW pe lignit.

O altă firmă mare cu care se va asocia CE Oltenia este OMV Petrom, prin care vor fi realizate patru proiecte.

Proiectul 3: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 85 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise din SE Ișalnița;

Proiectul 4: Constituire SPV privind implementarea parcului fotovoltaic – EMC Roșia-Rovinari (construcția unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 132 MW pe halda interioară din Tismana – EMC Roșia – Rovinari); 

Proiectul 5: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 128 MW pe halda interioară Tismana 1 ale SE Rovinari;

Proiectul 8: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 110 MW pe halda interioară Rovinari Est ale SE Rovinari;

 

Pentru proiectul nr. 10 “Constituire SPV privind implementarea unui bloc de 850 MW pe gaz natural la SE Ișalnița care va înlocui blocul 7 și respectiv blocul 8, ambele de 330 MW pe lignit” nu a fost nicio ofertă.

 

Vizualizări: 2,409

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: