Ultima oră
Două tinere de 17 și 19 ani, rănite pe șosea

Două tinere au fost rănite într-un accident produs, sâmbătă, în localitatea Câmpu lui Neag. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar la fața locului au fost mobilizate echipaje de descarcerare și prim-ajutor.
Potrivit ISU Hunedoara, pompierii din Lupeni și Petroșani au intervenit cu două autospeciale de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
„În urma evenimentului, două tinere, în vârstă de 17, respectiv 19 ani, au necesitat îngrijiri medicale și ulterior au fost transportate la spitalul din Lupeni pentru investigații suplimentare”, a transmis ISU Hunedoara.
Pompierii militari au asigurat, de asemenea, măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu în urma accidentului.
Vizualizări: 115

