Actualitate

CE Oltenia, decizie privind selecția șefilor Medserv Min 

Conducerea CE Oltenia a dispus prelungirea cu o lună a termenului până la care cei interesați să participe la procedura de selecție pentru un post de administrator în cadrul Medserv Min SA pot să se depună dosarele.

Astfel, noul termen limită pentru transmiterea dosarului de candidatură, la registratura CE Oltenia, este 28 februarie, ora 16.00. CE Oltenia organizează această selecție pentru trei posturi de administrator în cadrul societății la care este acționar majoritar. 

În prezent, Medserv Min SA are un Consiliu de Administrație provizoriu, numit în decembrie pe o perioadă de 4 luni, format din Florin Mergea, Georgiana Popescu și Ilie Cătălin Cinciulescu.

Candidații la selecția organizată de CE Oltenia trebuie să aibă experiență de minim 1 an în activitatea de administrare/management a unor întreprinderi publice sau societăți comerciale sau de 3 ani în activitatea de conducere middle-management, începând cu funcția de șef birou sau asimilată acesteia din profesiile liberale. Un post este pe profil economic, unul pe profil juridic și al treilea pe profil medical.

Administratorii selectați vor fi numiți pentru un mandat de 4 ani.

 

Vizualizări: 1,732

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: