Actualitate

CE Oltenia a cerut experți din alte zone

Complexul Energetic Oltenia, dat în judecată de localnici din Rovinari din cauza poluării produse de termocentrala din localitate, a cerut în instanță desemnarea unor experți din alte județe.

Tribunalul Gorj a admis cererea, astfel că, în respectiva cauză, experții în mediu vor fi desemnați prin tragere la sorți, dar vor fi din București sau Petroșani.

“Emite adrese către domnii experţi (...) pentru a comunica instanţei dacă au posibilitatea de a efectua expertiza în specialitatea ecologie şi protecţia mediului, respectiv obiectivul orientativ este să se stabilească dacă se produce poluare fonică şi prin particule de praf ca urmare a activităţii de la termocentrală, care va fi onorariul pentru această expertiză şi care va fi termenul de efectuare a lucrării”, se arată în minuta instanței.

Compania are sute de procese pe rol, fie cu persoane care acuză poluarea, fie cu gorjeni ale căror case au fost afectate de lucrările miniere.

Vizualizări: 1,512

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: