Ultima oră

Ce nereguli au descoperit inspectorii ITM la câțiva angajatori gorjeni

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada 17-21 noiembrie 2025, nu mai puțin de 108 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă. Verificările inspectorilor au scos la iveală o serie de nereguli pentru care s-au aplicat sancțiunile corespunzătoare.

 

Ca urmare a deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 403.000 lei. Totodată, au fost dispuse 129 de măsuri cu caracter obligatoriu, menite să corecteze neconformitățile și să alinieze activitatea angajatorilor la prevederile legale în vigoare.

De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a derulat, în perioada 12–19 noiembrie 2025, Campania Națională de verificare a respectării legislației privind relațiile de muncă în sectorul transportului rutier. În cadrul controalelor, inspectorii de muncă au urmărit în principal modul de respectare a prevederilor legale referitoare la activitatea conducătorilor auto angajați cu normă întreagă sau parțială, organizarea și evidența timpului de muncă și de odihnă, efectuarea muncii suplimentare și a muncii de noapte, acordarea repausului săptămânal și a zilelor de sărbătoare legală, precum și acordarea drepturilor salariale și a concediului de odihnă.

„La nivelul județului Gorj, au fost controlați 12 angajatori. În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 178.500 lei, și au dispus 65 de măsuri obligatorii de remediere a neregulilor constatate. Totodată, au fost identificate două cazuri de muncă nedeclarată la doi angajatori cu sediile în orașul Novaci și, respectiv, în județul Ilfov. Pentru această abatere, fiecare angajator a fost sancționat cu câte 20.000 de lei, conform prevederilor legale în vigoare”, informeaza reprezentanții ITM Gorj.

 

Vizualizări: 579

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: