Actualitate

Care sunt proiectele din energie finanțate prin PNRR. Nimic în Gorj!

Doar câteva proiecte în energie vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Unele sunt pentru producerea hidrogenului verde, altele pentru grupuri pe gaz care să îl folosească. Nimic pentru Complexul Energetic Oltenia, care respectă deocamdată doar partea de închidere de capacități, nu și pe cea de dezvoltare a unora noi.

Romgaz alături de GSP Power, divizia de energie a GSP, ar trebui să facă la Mehedinţi un proiect de 320 de milioane de euro care cuprinde o contrală pe gaze de 159 MW, un parc solar de 100 MW, o unitate de producere a hidrogenului verde, dar şi o instalaţie de captare şi stocare a carbonului. Toate ar trebui să fie gata în 2024. 

Tot Romgaz și GSP Power mai au un proiect, de 265 de milioane de euro, la Constanţa. Investiţia presupune montarea unui centrale pe gaze de 159 MW, un parc solar de 20 MW, o unitate de producere a hidrogenului verde şi, din nou, o istalaţie de captare şi stocare a carbonului. Totul ar trebui să fie gata în 3 ani.

Hidroelectrica, la rândul său, ar trebui să acceseze 100 de milioane de euro pentru realizarea unui unităţi de producţie a hidrogenului verde, în timp ce pe platforma centralei nucleare de la Cernavodă este prevăzută o investiţie de 28 de milioane de euro într-un parc solar cu o componentă de producere şi stocare a hidrogenului verde.

Electrica apare şi ea cu două proiecte majore. Unul are o valoare de 32,5 milioane de de euro pentru construcţia unei unităţi de stocare a energiei de 50 MW şi altul de 10,5 milioane de euro pentru realizarea unei reţele de 400 de puncte de alimentare pentru maşinile electrice. Electrica, până acum, este singura companie de utilităţi cu un portofoliu nediversificat de activităţi, doar între 2 şi 4% dintre clienţii săi fiind trecuţi pe sisteme de măsurară inteligentă a consumului de energie.

CE Oltenia nu poate lua bani din PNRR din cauză că planul de restructurare nu este aprobat, spunea ministrul într-un interviu. “Ne-am fi dorit prin PNRR să fi avut şi investiţiile sau o parte din ele de la Complexul Energetic Oltenia. Le-am pus acolo, dar în discuţiile cu Comisia Europeană ne-au spus că din păcate nu pot fi în PNRR înaintea aprobării planului de restructurare şi atunci va trebui să le scoatem de acolo şi să le punem după aprobarea programului de restructurare”, a spus Virgil Popescu.

Este doar o poveste, pentru că PNRR nu va mai putea fi modificat după ce se aprobă la Comisia Europeană.

Vizualizări: 2,964

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: