Social

Campioana de la CSM Târgu Jiu se pregătește de titlu

Atleta Andreea Chivoiu va alerga duminică pentru o medalie la Campionatul Național de  Alergare pe Șosea de 10 Km la seniori.

Competiția are loc la București, duminică, 26 martie, iar sportiva cu dublă legitimare, CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, va lua startul în proba de 10 Km cu gândul de a urca pe podium.  ”Este prima competiție importantă din calendarul competițional și am așteptări mari de la acest concurs. Vreau să urc pe podium. În plus, vreau ca la această cursă să reușesc să fac un ”personal best”, care să îmi confirme că pregătirea mea este mai serioasă și din ce în ce mai bună”, a spus înaintea acestui prim concurs al său din acest an campioana din Târgu Jiu.

La această ediție a Campionatului Național sunt așteptați peste 100 de atleți români, legitimați la cluburile afiliate la Federația Română de Atletism iar traseul de alergare de la București este certificat World Athletics. 

 

Sportiva Andreea Chivoiu are în palmares titlul de campioană națională la alergare montană pe distanță lungă de anul trecut.

Gorjeanca este pregătită de antrenorii Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură și s-a pregătit intens pentru această cursă în care vrea să stabilească și un nou record personal în cursa de 10 Km.

Vizualizări: 763

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: